ADRIAN SUCIU

Video

Biografie

Haimana culturală, vagabond întru spirit, golan literar. Atît de mirat că are o biografie încît a uitat-o.

A scris prea multe lucruri pentru cineva care visează să scrie tăcerea. Dacă n-ar fi publicat cărți și n-ar fi primit diplome, un pîlc de arbori ar mai fi trăit și în ziua de azi.

Membru al Asociației Colecționarilor de Cenușă și al Uniunii Compozitorilor de Muzică pentru Surzi.

Îndrăgostit fără speranță de Poezie, pe care nu a atins-o vreodată și nu a înșelat-o, nici cu femeile nici cu vinul.

Poezii
Iubitoarea de femei limbă română
Să dăm sens micuței tale centuri de castitate
care încape într-un degetar! Să topim plăpîndele
împotriviri! Să facem franjuri buzunărelul de la piept
în care ții Îndreptarul de spovedanie! În iubitoarea
de femei limbă română să-ți explic cum
organul masculin e de gen feminin. Neutru în cel
mai bun caz. Masculin, niciodată. Voi exemplifica
în feluri fragede a căror rostire e străină
literaturii de calitate. Doamne, ce dîre vom mai lăsa
prin tomuri, prin pagini! Cît vor lăcrima
sfinții din anluminuri! Cum se vor încrunta a secetă
înțelepții greci în vechile gravuri!
De-aceea zic: lasă-mi-te! Te voi mînji, te voi morfoli,
te voi tăvăli, voi căuta gingii fără dinți
și intrări adormite. De-ți face bărbatul și aia și aia
și aialaltă, el nu poate schimba
ceea ce a fost cu dreptate alcătuit.
În iubitoarea de femei limbă română,
singura putere a bărbatului, poezia, e de gen feminin.
Neutru în cel mai bun caz. Masculin, niciodată.
Lucruri singure
N-are cum să nu fie frumos orașul din care vii tu,
de pe o stradă între două uitări.
Acolo se aud nesfîrșite fabrici de umbră
împachetînd lucruri singure. Vorbim despre ele
cum am semăna nisip în pustiu. Noi,
cea mai împlinită văduvă și cel mai vesel orfan.
Vorbim tăcerilor în case fără drum,
cînd nu iese soarele și luna mai așteaptă.
Se-ntunecă cerul de vorbe și seacă albia sîngelui.
În război există supraviețuitori. În dragoste, nu.
Iar mîinile tale sînt așa de curate
că poți spăla apa cu ele…
Casa melcului
Mai treci prin sufletul meu
ca o siluetă pe drum luminat. Însuși hazardul
se miră cum ne-a adus pe noi laolaltă,
rude stinghere ale cafelei de seară. Sînt nopți
în care mă cunosc și-ți pot vorbi
despre tine. În altele, nu. Cît de urît e în istorie
și cît de mincinoase drumurile neluminate!
Cît de sărmană mîntuirea celui care nu l-a auzit pe Domnul
și nu a văzut marea!
Am aflat tîrziu ce zadarnică e vînătoarea de lei.
Numai după ce am îmblînzit leii și durerea
s-a tolănit la picioarele noastre. Să purcedem nicăieri
așadar! Ne așteaptă acolo femeile pe care le-am ghiftuit
cu dulceață de cicatrici și zeamă de-ntuneric. Copiii
noștri care sîntem noi. Domnul și marea.
La țărmul ei șezum, băum și plînsem. Ca unii care știu
că drumul de la noi la veșnicie e mai scurt
decît drumul de la melc la casa melcului.

FACEBOOK